În urmă cu vreo două săptămâni am ajuns la noul restaurant R.I.B.S. din Centrul Vechi al Bucureştiului, situat la parterul hotelului Old Town Boutique Hotel din strada Şepcari nr. 12-14.
Mi-a surâs ideea unui restaurant specializat în coaste şi burgeri, lucru sugerat chiar de numele său, R.I.B.S. - Romanian Insane Barbeque and Sauces. Sunt mare fan al preparatelor la grătar şi al coastelor marinate făcute fie la grătar, fie în cuptor.