[RO]: Nici în acest an nu am trecut pe lângă pomii plini cu flori roz fără a face câteva poze. Am reușit să fac asta fix înainte de starea de urgență și mă bucur enorm că am și acest an poze pline cu flori. Cumva aceste poze îmi iau din nostalgia care mă cuprinde când mă gândesc că nu am reușit să suprind în fotografii magnoliile, sakura și sper să nu fie cazul și lanurilor de lavandă, pe care mă tot chinui de câțiva ani să le imortalizez, dar nu reușesc. Postarea cu copacii înfloriți de anul trecut o puteți vedea aici:
Și în acest an ținuta este una romantică și feminină. Am ales să port o rochie scurtă cu volane delicate pe care o puteți găsi pe site-ul Bonprix. Am asortat-o cu o pereche de pantofi cu toc de culoare roz de la Diane Marie și am marcat talia cu o centură subțire. Nu a lipsit nici pălăria de paie pe care am purtat-o pentru prima oară în acest an, dar nici coșul din rafie. Ar fi mers și niște flori în coș, dar fiind perioada aceasta ceva mai sensibilă am evitat să merg la piața de flori, care de altfel nici nu știu dacă mai era deschisă.
Dacă vă decideți și voi la o astfel de rochie, să știți că este indicat să o purtați cu tocuri și să evitați tot ce înseamnă încălțăminte sport sau talpă joasă! De asemenea, este potrivită atât pentru primăvară, cât și pentru toamnă. De exemplu, toamna o puteți purta cu un dres negru opac și cu o pereche de botine. În locul pălăriei de paie puteți adăuga o pălărie neagră din lână, iar coșul îl înlocuiți cu o geantă mică, de preferat tot neagră.
Dress/Rochie - Bonprix (HERE/AICI) | Shoes/Pantofi - Diane Marie | Hat/Pălărie - Asos
[EN]: This year also I've managed to take some amazing photos with beautiful pink blooming trees. This happened just before the quarantine generated by the corona virus pandemic started and I have to say I'm extremely happy to show you some colourful and happy photos. Somehow, watching these pictures make me a little bit nostalgic when thinking of magnolias, sakura and probably the lavender fields too that I won't be able to capture on photos. I'm still a little bit hopeful for the lavender fields, maybe this year I will finally take some gorgeous photos while walking through them. The post with the same blooming trees from last year you can see it here:
The outfit for this year is also a romantic and feminine one. I've chosen a short dress with lovely frills that you can find at Bonprix. I've mixed it with my pink shoes from Diane Marie and added a small belt around my waist to make it look thinner. The straw hat was also present and it was the first time wearing it this spring. I've also added a raffia basket. Some flowers were a nice add in the basket, however I didn't want to take the risk and to go to the flowers market during this time. It's highly probable to have been closed too.
If you ever decide upon such a dress I advise you to wear it with high heels and not with sport shoes or flat shoes! Also, you have to take in mind that you can easily wear it during the spring, but also during the fall season. For example, if you want to wear it in the fall you can mix it with a pair of black tights and some shoe boots. The straw hat you should replace it with a black wool one and the basket with a small black bag!
No comments
Thank you for your wonderful words!