3 produse care nu lipsesc din rutina mea zilnică

notino nyx matte eyeliner

Sunt sigură că toate avem mai multe produse de beauty pe care le adorăm, dar câte dintre ele le folosim zilnic sau aproape zilnic? Iar când spun acest lucru, elimin clasicele creme de față și fondul de ten. Mă refer la acele produse pe care tindem să le schimbăm mai mereu pentru a încerca altele noi. Produse pe care nu le vedem la fel de necesare ca pe altele. Dar produse la care ne reîntoarcem mereu!

Eu am astfel de produse în rutina mea zilnică, produse pe care le am în permanență în casă și la care mă reîntorc mereu, chiar și atunci când testez alte produse noi. Iar în articolul de azi am să vă vorbesc puțin despre ele și am să vă spun de ce le găsesc indispensabile!

1. Eyelinerul Nyx Matte Liquid Liner
După cum bine știți linia de tuș neagră este prezentă în toate make-upurile mele. Cred că folosesc eyelinerul de peste 15 ani și nu mă pot despărți de el. Am încercat numeroase variante și am testat multe tușuri de la diverse branduri, dar întotdeauna m-am întors la eyelinerul cu pensulă de la Nyx Cosmetics. Mi se pare de departe cel mai bun atât în ceea ce privește rezistența în timp, cât și intensitatea culorii. Este un negru intens, mat, care nu lucește deloc, perfect pentru a trage cea mai frumoasă linie. Pensula este subtire, culoarea se întinde bine și nu necesită reaplicări, iar lucrul care îmi place cel mai mult la acest produs este faptul că rezistă incredibil de bine întreaga zi. Nu se întinde, nu necesită reaplicăr, stă la locul lui și se demachează foarte ușor. Îl ador!

notino maybelline lash sensational mascara

2. Mascara Lash Sensational de la Maybelline
Nu am fost înzestrată cu cele mai lungi și dese gene, dar nu pot să zic că mă deranjează acest aspect. Ba chiar mă consider oarecum norocoasă, căci atunci când porți ochelari de vedere genele mari nu sunt tocmai prielnice cu lentilele. Așadar, eu trebuie să îmi aleg cu grijă mascara, să îmi curbeze genele, să le alungească, dar nu foarte mult și să le ofere volum. Iar pentru asta folosesc de foarte mult timp un rimel Maybelline, cu care nu dau greș niciodată, este vorba de Lash Sensational. Este tot ce îmi pot dori: alungește, oferă volum, separă genele, le curbează și este un negru intens. 

notino euphoria calvin klein

3. Parfumul Euphoria de la Calvin Klein
Din această lipsă nu putea lipsi probabil cel mai indispensabil produs, care se găsește la mine în casă încă de când a apărut prima oară pe piață. Este vorba despre Calvin Klein Euphoria. Ador acest parfum, este perfect pentru zi, pentru seară, pentru orice! Este un amestec de note florale și fructate, care se îmbină foarte bine și creează o apă de parfum intensă, care rezistă extrem de bine pe piele întreaga zi. Este un amestec de rodie, mosc, lotus, orhidee, mahon și violete, efectiv un parfum euforic! Nu cred că va lipsi niciodată din casa mea, iar dacă ar fi să îl includ în topul parfumurilor preferate, categoric se află pe podium! Chiar l-am cumpărat recent la un super preț de la Notino. Și mi-am luat, bineînțeles varianta de 100ml. 

Let's grow together in style! | Să creștem împreună cu stil!


No comments

Thank you for your wonderful words!

Web Statistics