5 Things I'll Try to Do in 2019


adina nanes reasons why to love winter season
 
[RO]: V-am spus în articolul precedent că nu obișnuiesc să îmi stabilesc rezoluții pentru noul an, dar în general îmi fixez câteva lucruri pe care vreau să le schimb la mine pentru că, fie nu au funcționat în anul precedent, fie am exagerat cu ele. Este vorba mai mult de felul în care gândesc sau mă organizez. 

1. Să spun NU mai des
Acesta este unul din lucrurile la care lucrez de mai mulți ani și pe care am reușit să îl perfecționez în timp, iar anul acesta chiar vreau să spun nu de fiecare dată când simt asta. Chiar dacă am reușit să îmi schimb obiceiul de a accepta imediat să fac ceva sau să spun da instant, încă reșesc să intru în anumite situații în care nu aș vrea să fiu pentru că nu spun nu, deși aș vrea. Așa că, în 2019, fie că este vorba de relații profesionale sau personale, voi spune nu de fiecare dată când va fi cazul.

2. Voi fi mai activă
Anul trecut am fost cam delăsătoare, ca să nu zic leneșă, ceea ce nu a fost prea bine pentru că eu obișnuiam să fiu chiar extrem de activă. Însă asta se va opri anul acesta și voi reveni la cum eram înainte, adică foarte activă.

3. Voi finaliza tot ce încep
Aici este ușor discutabil, pentru că chiar dacă atunci când vine vorba de muncă sau proiecte pe plan profesional întotdeauna duc la bun sfârșit la timp sau chiar mai devreme, nu pot spune același lucru despre partea personală. Anul ce a trecut am reușit să las multe lucruri neterminate, inclusiv cărți și diverse seriale. Dar vreau să încetez să mai fac asta pentru că de cele mai multe ori mă dă cumva peste cap atunci când vreau să mă organizez.

4. Voi sta mai mult departe de telefon și internet 
Cred că în 2018 am fost conectată la Social Media și la telefon în permanență și vreau să reduc din timpul petrecut așa, deoarece sunt multe ore irosite fără niciun scop.

5. Îmi voi schimba obiceiurile proaste de dormit
Am tot încercat să fac asta și anul trecut, dar am eșuat lamentabil. Vreau să îmi schimb urgent obiceiul de a mă culca la ora 3 dimineața în fiecare noapte și să mă bag la somn la ore mai normale. Oricât aș dormi, de fiecare dată când mă prinde o astfel de oră, mă trezesc foarte obosită a doua zi. Așa că planul meu este să încerc să mă duc la culcare până în ora 1 dimineața sau chiar mai devreme astfel încât să fiu mai relaxată și să pot face cât mai multe lucruri în ziua următoare. 


adina nanes minnie mouse

adina nanes
Sweater/Pulover - Zara | Skirt/Fustă - H&M | Head band/Bentiță - Rosegal (HERE/AICI)
Shoe Boots/Botine - H&M  
Location/Locație: Sun Plaza
Photos by: Alex Damian

adina nanes blogger

adina nanes fashion blogger

adina nanes winter look

adina nanes studio sunlight


[EN]: I've already told you that I'm not the type who makes resolutions for the new year, but I do have a few things that I want to stick to in 2019. I want to change some things in the way I'm thinking and acting.

1. To say NO more often
This is something I'm working to improve for many years, but this year I'm determined to say no more often and to stick by it.  Even though I've fixed my habit of accepting things and saying yes right away, I still find myself in all sort of situations because I'm not saying no when I want to. So, for 2019 I'll stick with no be it in professional relations or personal ones. 

2.  To be more active
The past year I was a bit lazy and laid off which wasn't really good as I used to be quite active in the previous years. But this has to stop right now. I will get back to my usual self and do lots of things from now on.

3. I will finish everything I start
This one is a little bit tricky, because while I'm always finishing ahead of time or in time my professional projects and everything related to work, I can not say the same thing about the personal stuff. This year I've managed somehow to start many things, including books and TV show and not taking them to the end. But this will have to stop, because it tends to mess up when I want to organize. 

4. Stay away more from my phone and the Internet
I think that in 2018 I was connected permanently to Social Media and my phone and I want to reduce it this year, mostly because it's so much time consuming. 

5. Change my sleeping habits
This I've also tried to do last year and I managed to fail miserably. I have to try and sleep at normal hours and not to sleep almost every day at 3 A.M.. Because, trust me, when you go to sleep at that hour, regardless how many hours you stay in bed, you won't feel rested. So my plan is to go to sleep by 1 A.M. or even earlier to get to relax and thus to do more things the next day. 

Let's grow together in style! | Să creștem împreună cu stil!


No comments

Thank you for your wonderful words!

Web Statistics