Zilele trecute am pășit pragul unui restaurant nou pentru mine,.situat pe strada Toamnei nr. 101, în București. Este vorba despre Suento, un loc unde găsești atât liniște, cât și mâncare foarte bună pentru toate gusturile.
Showing posts with label Food. Show all posts
Suento - Locul unde găsești liniște și mâncare bună
Monday, 29 July 2019
Unde se mănâncă bine în București - Sardin
Tuesday, 24 July 2018
Pot spune că nu este uşor să găseşti în Bucureşti locuri în care să te poţi relaxa în voie după o zi agitată, unde muzica să nu fie deranjantă, personalul să fie amabil, iar mâncarea bună. Atunci când aleg un restaurant acestea sunt criteriile după care mă ghidez mai mereu şi în funcţie de care decid dacă mă reîntorc sau nu într-un anumit loc. Iar dacă mă reîntorc este clar că locaţia mi-a plăcut la nebunie. Este cazul şi pentru Sardin, care este unul dintre restaurantele mele preferate unde mă duc de fiecare dată cu drag.
Super burgeri la Burgărescu
Saturday, 21 April 2018
Cei care mă cunosc ştiu că iubesc mâncarea şi îmi place să mănânc mult în general. Ştiu, nu vă vine a crede asta! Dar aşa este, iar burgerii sunt printre mâncărurile mele preferate. Aşa că marţi am ajuns la Burgărescu, cel mai nou restaurant specializat în făcut burgeri din Bucureşti de pe Bulevardul Basarabia, nr. 80. Nici nu puteam să ratez ocazia de a încerca burgeri noi, mai ales că, de cele mai multe ori, daca în meniul vreunui restaurant găsesc burgeri, atunci categoric aia voi alege să mănânc. Aşadar, abia aşteptam să mă înfig în burgerii de la Burgărescu!
Noi preparate delicioase de tip world-cuisine la Flying Pig
Thursday, 12 April 2018
Flying Pig, deja faimosul restaurant gourmet tip tavernă urbană specializată în preparate pe bază de porc iberic, a lansat la începutul primăverii noi preparate, de data aceasta ceva mai “delicate”, mai fine, dedicate cinei, dar nu numai. Iar eu am avut ocazia să testez în premieră noile preparate.
Labels:
adina nanes,
Flying Pig,
Food,
Lifestyle
R.I.B.S. - locul unde găseşti cele mai bune coaste şi un super trio humus
Thursday, 9 November 2017
În urmă cu vreo două săptămâni am ajuns la noul restaurant R.I.B.S. din Centrul Vechi al Bucureştiului, situat la parterul hotelului Old Town Boutique Hotel din strada Şepcari nr. 12-14.
Mi-a surâs ideea unui restaurant specializat în coaste şi burgeri, lucru sugerat chiar de numele său, R.I.B.S. - Romanian Insane Barbeque and Sauces. Sunt mare fan al preparatelor la grătar şi al coastelor marinate făcute fie la grătar, fie în cuptor.
Sardin - locul unde găseşti mâncare italienească autentică
Monday, 14 August 2017
Într-un oraş agitat precum Bucureştiul nu este uşor să găseşti un restaurant cu terasă afară unde să ai parte de linişte. Iar dacă mai este şi vară, cu greu găseşti un loc în care să poţi sta afară fără să simţi căldura sufocantă. Cu toate astea, săptămâna trecută am ajuns la Sardin, care este efectiv o oază de linişte şi verdeaţă!
Sardin este un restaurant italienesc autentic plasat pe Bulevardul Mircea Vodă, nr. 39H, în zona Timpuri Noi. Primul lucru pe care l-am remarcat atunci când am ajuns acolo este liniştea din zonă şi faptul că restaurantul este înconjurat de verdeaţă. Mi-a plăcut acest lucru la nebunie. Apoi interiorul este cu adevărat autentic şi aparte, fiind opera cunoscutului arhitect Cristian Corvin.
Peter's Kitchen Bistro - Atmosferă relaxantă şi mâncare bună
Monday, 26 June 2017
Duminica trecută, deşi a fost o zi ploioasă şi mohorâtă, numai bună de stat în casă, am ales să ies şi să mă bucur de un prânz în oraş. Şi bine am făcut!
Am fost la Peters Kitchen Bistro, un restaurant mic de pe strada Speranţei nr. 6, în apropiere de Piaţa Rosetti. Adevărul este că nici nu puteam face o alegere mai bună pentru o zi de duminică. De ce? Ei bine, restaurantul este foarte intim şi liniştit, astfel că te simţi ca la tine acasă. În plus, locaţia este o casă veche care amplifică sentimentul de relaxare. Au chiar şi o terasă în curtea casei, dar având în vedere vremea urâtă de afară era imposibil să stăm acolo.
Gram Bistro - Locul Unde Se Mănâncă Bine În București
Wednesday, 30 November 2016
Bucureștiul este mare și plin de restaurante, pub-uri, cafenele și bistrouri. Dar din toată multitudinea de locuri care există, este dificil să găsești un loc în care să te poți relaxa în voie și să mănânci preparate gustoase.Cu toate acestea, am descoperit recent în inima orașului un loc perfect pentru o ieșire cu prietenii și nu numai, liniștit și cu mâncare foarte bună. Este vorba despre Gram Bistro.
Subscribe to:
Posts (Atom)